joi, 19 septembrie 2019

Celebrarea hramului Parohiei Reghin II

Duminică, 15 septembrie a.c., Duminica după Înălțarea Crucii, Parohia Greco-Catolică Reghin II, a trăit bucuria de a celebra pentru a-l treilea an consecutiv de când a fost înființată, hramul. Mica Capelă unde își desfășoară parohia activitatea s-a dovedit neîncăpătoare pentru numărul mare de credincioși care au luat parte la acest eveniment.
La Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a participat Părintele Adrian Lung, Protopop de Reghin împreună cu câțiva preoți din protopopiat. Părintele Protopop, în cuvântul de învățătură, a subliniat importanța crucii în viața noastră de creștini și legătura strânsă între fragmentele evanghelice ce se citesc în Duminica dinaintea Sfintei Cruci, în Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci și în Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci.
La sfârșitul Sfintei Liturghii cei prezenți s-au oprit în curtea Capelei pentru a gusta din bunătățile pregătite cu mare drag de credincioasele parohiei.
Pr. Paroh, Aurel Rus

Celebrarea hramului Parohiei Reghin II

Duminică, 15 septembrie a.c., Duminica după Înălțarea Crucii, Parohia Greco-Catolică Reghin II, a trăit bucuria de a celebra pentru a-l tr...